Ce s-a întâmplat încât americanii au decis să nu mai bată apropouri și să spună de la obraz că puterea legislativa din România mănâncă rahat aproape turcesc? Nimic, deci totul. A fost ultima soluție.
În locul privirii lucide în ceea ce este, la noi prevalează un discurs nerealist privind Uniunea Europeană, crezându-se, de pildă, că aceasta este aceeași cu proiectul din 1993.
Adela a împlinit de curând 40 de ani. Are spiritul limpede, alert, vesel chiar, scânteietor câteodată. Dar trupul ei trece, clipă de clipă, prin chinurile iadului.
Băieţii răi din PSDragnea trec la asaltul final. În Comisia specială Iordache intră pe ordinea de zi legile justiției. Deşi au avut grijă să avanseze mai multe proiecte, sperând să nu mai înțeleagă nimeni nimic, cele trei legi esențiale pentru sănătatea României vor fi adaptate necesităților de gașcă.
Nu cu foarte mult timp în urmă, antropologi cunoscuți (C. Levi-Strauss, M. Sahlins) au relatat o întâmplare petrecută în Canada. Se spunea că un indian din această țară a venit să facă o vizită la guvernul din Ottawa.
În Germania se vorbeşte deja despre noi alegeri. Ar fi prima dată, în democraţia parlamentară de după 1949, când ar eşua formarea unui guvern de coaliţie, după alegerile la termen.
PSD a oficializat, prin Rezoluţia de la Băi, sintagma „stat paralel şi ilegitim”. N-a fost în stare, însă, să şi definească în mod convingător noţiunea cu pricina. Dar oare ce-ar fi dacă „statul paralel” n-ar fi doar delirul minţilor unor politicieni cu probleme?
Războiul cel mare pe care aleșii îl duc împotriva neamului care i-a ales atinge noi culmi ale ticăloșiei. Dacă până acum ei doar furau și profitau, de acum au pus baionetele la arme.
Recomandări: