30 de kilometri de autostradă de lângă Cluj, scoşi la licitaţie
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Mar 2019, 11:12
- Eveniment
- Ascultă știrea
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație 30 km de autostradă, parte din Autostrada Transilvania (A3), aflaţi pe teritoriul judeţelor Cluj şi Sălaj.
CNAIR a publicat anunţul de licitaţie publică pentru "proiectare şi execuţie Autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea, subsecţiunea 3A2: Nădăşelu - Mihăieşti (km 8+700-km 25+500) şi subsecţiunea 3B1: Mihăieşti - Zimbor (km 0+000 - km 13+260)".
Valoarea estimată a contractului este de 1,45 miliarde de lei, proiect finanţat din bani europeni prin Programul Operaţional Infrastructura Mare. Data limită de depunere a ofertelor este 22 mai, iar criteriul de atribuire, cel mai bun raport calitate – preţ. Durata contractului este de 96 luni şi cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 24 de luni execuţia lucrărilor şi 60 de luni garanţia lucrărilor.
30 de km de autostradă lângă Cluj
Tronsoanele scoase la licitaţie însumează 30 km de autostradă lângă Cluj: Nădășelu - Mihăiești (16,80 km) și Mihăiești - Zimbor (13,26 km). Întreaga subsecțiune 3A2 se desfășoară pe teritoriul județului Cluj și traversează unităţile teritorial administrative (UTA) Gârbău (km 8+700 - km 13+100) și Sînpaul (km 13+100 – km 25+500). Subsecțiunea 3B1 se desfășoară pe teritoriile județelor Cluj și Sălaj și traversează UTA Sînpaul (km 0+000 – km 0+920), județul Cluj, și Zimbor (km 0 + 920 – km 13+260), județul Salaj.
Licitaţie pentru alţi 25 km de autostradă
Săptămâna trecută, alte două tronsoane din A3, în lungime de 25 km, au fost scoase la licitație de către CNAIR. Valoarea investiţiei este estimată la 237 de milioane de euro, iar termenul de implementare, de minimum doi ani. Este vorba despre secţiunea 3B: Mihăieşti - Suplacu de Barcău, subsecţiunea 3B2: Zimbor - Poarta Sălajului şi secţiunea 3B: Mihăieşti - Suplacu de Barcău, subsecţiunea 3B5: Nuşfalău - Suplacu de Barcău. Mai multe detalii, AICI!
Clujul are 61 km de autostradă
În septembrie 2018, reprezentanții CNAIR au recepționat lucrările de la podul Gilău peste Someșul Mic și au deschis traficul pe încă 9,6 km de autostradă. Este vorba despre autostrada "muzeu" de lângă Cluj-Napoca, parte a A3. Împreună cu lotul Gilău - Câmpia Turzii, Clujul are 61 km de autostradă. Mai multe detalii, AICI!