Au lansat licitaţia pentru un tronson din Autostrada Transilvania, dar studiile geo sunt sumare şi exproprierile nerealizate

Au lansat licitaţia pentru un tronson din Autostrada Transilvania, dar studiile geo sunt sumare şi exproprierile nerealizate

După nenumărate termene și promisiuni nerespectate în ultimii ani, zilele trecute Compania de Drumuri a lansat licitația pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Transilvania, tronsonul Poarta Sălajului-tunel Meseș-Zalău-Nușfalău (41 km, 12 luni proiectare, 36 luni execuție) în valoare de aproape 4 miliarde de lei.

Proiectul conține tunelul Meseș de 2,8 km, peste 40 de poduri și viaducte în lungime totală de 8 km, un nod rutier la Zalău, un centru de întreținere în cadrul acestui nod și 2 spații de servicii.

"Printre aspectele negative pe care le-am sesizat în documentația CNAIR se numără studiile geotehnice foarte sumare pentru tunelul Meseș, fiind executate pe cei 3 km doar 6 foraje în zona portalelor tunelului. Exproprierile nu sunt realizate pe cei 41 km, iar nodurile rutiere vecine nodului de la Zalău (Zimbor și Nușfalău) se află la peste 25 km distanță.

Caietul de sarcini împinge riscurile cu privire la modificarea acordului de mediu sau relocarea unor utilități descoperite ulterior spre viitorul constructor, iar identificarea oricăror erori în documentația CNAIR este permisă doar în primele 90 de zile ale contractului.

Sunt necesare condiții contractuale echitabile împreună cu o documentație tehnică completă și profesionistă pentru a avea parte de ofertanți de cea mai bună calitate și de o derulare rapidă și fără blocaje a lucrărilor", transmite Asociaţia Pro Infrastructura. 

Comenteaza