Au plecat americanii, vin chinezii? Boc invită firme din China să construiască Autostrada Transilvania
- Scris de Ionel Lespuc
- 15 Aug 2011, 17:56
- Eveniment
- Ascultă știrea

Premierul Emil Boc a invocat, luni, în faţa reprezentanţilor unor firme chinezeşti şi româneşti, posibilitatea construcţiei unor tronsoane ale Autostrăzii Transilvania prin parteneriat public-privat (PPP), în condiţiile în care compania americană Bechtel negociază cu Ministerul Transporturilor condiţiile renunţării la lucrările efectuate la unele tronsoane ale autostrăzii.
"Sunt pregătite şi în pregătire lucrări de infrastructură în domeniul transporturilor rutiere în parteneriat public-privat, unde investitorii din China sunt aşteptaţi să participe la realizarea acestor proiecte. (...) Sunt convins că şi tronsoane din Autostrada Transilvania, în viitor, vor fi realizate în regim de parteneriat public-privat"', a spus Boc, în discursul său de la Forumul de afaceri româno-chinez, organizat la sediul Consiliului Chinei pentru Promovarea Comerţului Internaţional.