Consilier judeţean PDL declarat incompatibil

Consilier judeţean PDL declarat incompatibil
Un consilier judeţean de la PDL a fost găsit în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Potrivit informaţiilor furnizate, PDL-ista Steluţa Racolţa a încheiat prin RSC Consulting, firma pe care o deţine, patru contracte de formare profesională în valoare de 32.400 lei cu societăţi sau instituţii aflate în subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean.

Printre programele implementate de societatea la care Racolţa are funcţia de director general se numără două proiecte de reintegrare profesională a şomerilor, "O şansă pentru viitorul tău", respectiv "Capitalul uman-resursa dezvoltării economice", alături de proiectul „EMC - Educaţie Medicală Continuă", desfăşurat în parteneriat cu Spitalul Clinic de Recuperare Cluj şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

"[Steluţa Racolţa, n. red.] s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier județean, întrucât societatea comercială la care aceasta deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat patru contracte de formare profesională în valoare totală de 32.400 lei, cu instituții sau regii autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Județean Cluj ori cu societățile comerciale înființate de Consiliul Județean, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003", se arată în comunicatul trimis de către ANI.

Cine este Steluţa Racolţa

Steluţa Carmen Racolţa este membru al Comisiei de prognoze, programe, buget-finanţe şi relaţii internaţionale al Consiliului Judeţean Cluj, în prezent aflându-se la cel de-al doilea mandat de consilier judeţean. De profesie este inginer, însă cea mai mare parte a carierei sale profesionale şi-a desfăşurat-o în domeniul asigurărilor. Din 1993 până în 1997 a fost director de marketing şi dezvoltare la ARDAF, după care, până în 2004, a fost directorul general al societăţii.

În momentul de faţă, Racolţa este implicată în mai multe societăţi şi asociaţii cu activitate în domeniul formării profesionale. Conform declaraţiei sale de interese din 2014, pe lângă funcţia de administrator al firmei RSC Consulting, este şi preşedintele Asociaţiei Patronale a Furnizorilor de Formare Profesională din România, respectiv al ARDAF, dar şi membru în Colegiul Director al Pactului Regional de Ocupare şi Incluziune Socială PROIS Nord-Vest.

"Voi contesta în instanţă decizia de incompatibilitate"

Racolţa susţine că n-a încălcat legea şi spune că va contesta în instanţă verdictul ANI. „Mai întâi vreau să precizez că firesc ar fi fost ca cei de la ANI să-mi transmită mie mai întâi verdictul şi nu presei. Cât priveşte aşa-zisa mea incompatibilitate, aşa cum am spus şi în punctul de vedere pe care, conform legii, mi l-au cerut cei de la ANI înainte de a lua o decizie, eu consider că acele contracte de formare profesională nu intră sub incidenţa art. 90(1) din legea 161/2003, nefiind nici contracte de executare de lucrări, nici de furnizare de produse şi nici de prestare de servicii, deoarece, conform contractului de muncă, orice om are dreptul la formare profesională, drept urmare voi contesta în instanţă decizia de incompatibilitate. Eu le-am oferit punctul meu de vedere în aprilie, dacă le-a luat patru luni să anlizeze şi să ajungă la o concluzie, vă daţi seama cât de «evidentă» e incompatibilitatea mea", a comentat Racolţa.

Textul primului alineat al art. 90 din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în baza căruia inspectorii ANI au decis că Racolţa s-ar afla în stare de incompatibilitate, precizează: „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective". În cazul în care instanţa de judecată va confirma verdictul ANI, Racolţa îşi va pierde mandatul de consilier judeţean.

 

 

 

 

 

Comenteaza