Cum te spionează CIA în propriul living. Sisteme inteligente care pot fi activate de la distanţă
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Mar 2017, 12:37
- Eveniment
- Ascultă știrea
Potrivit documentelor secrete obţinute de hackeri, CIA poate activa de la distanţă unele tipuri de televizoare inteligente, care pot intercepta, aparent oprite, conversaţiile dintr-o cameră. Unele tipuri de televizoare pot realiza şi filmări. CIA utilizează în scopuri similare laptopuri şi smartphone-uri, relatează Mediafax.
Anul trecut, în cursul audierilor în Senatul SUA, James Clapper, şeful comunităţii serviciilor de informaţii americane, afirma: "În viitor, serviciile de spionaj vor putea utiliza Internetul pentru operaţiuni de identificare, supraveghere şi a localizare".
Site-ul pentru transparenţă WikiLeaks a dezvăluit marţi 8.761 de documente secrete ale CIA.
Potrivit acestor documente, CIA foloseşte Consulatul american din Frankfurt ca bază pentru dezvoltarea unor softuri de spionaj cibernetic şi pentru lansarea atacurilor informatice asupra ţărilor din Europa, din Orientul Mijlociu şi asupra Chinei.
Baza CIA situată în Consulatul american din Frankfurt este o filială a Centrului american pentru Spionaj Cibernetic (CCI), precizează WikiLeaks.
Autorităţile americane au refuzat să comenteze informaţiile. "Nu facem niciun comentariu despre autenticitatea sau conţinutul documentelor clasificate", a declarat Jonathan Liu, un purtător de cuvânt al CIA.