Sute de pasageri blocaţi în trenurile care staţionează de azi noapte au ajuns la capătul răbdărilor

Sute de pasageri blocaţi în trenurile care staţionează de azi noapte au ajuns la capătul răbdărilor
Oamenii care staţionează de azi noapte în cele patru trenuri oprite din cauza accidentului feroviar produs în Harghita sunt disperaţi după ce aşteaptă de aproape 10 ore, iar mulţi dintre nu au mai mâncat de ore bune.

Peste 600 de pasageri sunt blocaţi din această noapte în cele patru trenuri care staţionează în judeţul Harghita din cauza unui accident feroviar.

Pasagerii au fost lăsaţi fără apă şi mâncare, iar cei mai în vârstă sunt în prag de leşin. O doamnă care se află în trenul oprit în gara Siculeni de la ora 3 dimineaţa, a ajuns la capătul răbdărilor.

"Suntem disperaţi! Ne simţim complet abandonaţi şi uitaţi de lume. Oamenii sunt disperaţi, sunt oameni în vârstă, copii, oameni veniţi şi cu avionul din Egipt. Cât să mai aşteptăm? Nu avem apă, mâncare, nimic. O doamnă în vărstă de aici mai are puţin şi leşină de foame. Şi-a luat medicamentele pe stomacul gol. Am ajuns la capătul răbdărilor. Aşteptăm de la trei dimineaţa şi de atunci ni se tot spune că mai durează două ore, mai durează două ore. Nu ne spune nimeni nimic concret, nu ne ajută cu nimic. Noi am spus să ne trimită un microbuz, un maxitaxi, orice, că suntem dispuşi să mergem contracost pe banii noştri. Un au trimis nimic, un face nimeni nimic. Însoţitorul de vagon tot dă telefoane la Bucureşti, însă nu află nimic. La Bucureşti sunt şi mai incompetenţi. Nu ştiu de ce nu au un plan B, în cazul în care se întâmplă aşa ceva să vină să ne ia. Sunt sute de oameni aici şi fiecare zice că are de mers la botez, la cursuri, la chestii importante. Noi înţelegem că a fost un accident, dar cât să mai aşteptăm? Nu mai avem răbdare şi nimeni nu spune nimic", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, o călătoare.

Purtătorul de cuvânt de la CFR explică de ce staţionarea a durat atât de mult.

"Vorbim de aproximativ 600 de persoane în total în cele patru trenuri. Urmează să se reia circulaţia . Până acum s-a reparat locomotiva, a fost pusă pe şină. S-a intervenit greu pentru că este o singură linie pe care se circulă, iar noi tot ce am putut face a fost să redirecţionăm două trenuri pe o rută ocolitoare, iar cu celelalte patru trenuri nu am avut ce să mai facem. Dorim circularea pasagerilor în siguranţă, şi pentru ca asta să se întâmple, a trebuit să se asigure că trenurile pot circula în condiţii optime", a declarat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR.

Reprezentantul CFR Călători îşi cere scuze pentru situaţia creată despre cares pune că a fost una neprevăzută.

"Este o situaţie neplăcută într-adevăr. Cei de la Bucureşti au transmis dispoziţii pentru ca pasagerii să primească apă şi sandviciuri. Un ştim dacă au ajuns la toate trenurile. În jurul oreo 12:15 am estimat că trenurile vor fi repornite. S-a încercat alternativa înlocuirii trenului cu microbuze dar un am reuşit pentru că sunt zone izolate. Oraşele care sunt cât de cât mai mari sunt şi acelea departe. Am sperat să se remedieze problema mai repede şi să se repare, dar total a fost neprevăzut. Obiectivul nostru este să se poată circula în siguranţă, deci siguranţa pasagerilor. Am vrut ca total să se repare pentru ca trenurile cu pasageri să un deraeze şi ele.
"Ne cerem scuze faţă de pasageri şi ne pare foarte rău pentru situaţia care s-a creat. Pasagerii care au renunţat la călători îşi vor primi banii înapoi. Am înţeles că din 600-700 de oameni care sunt acolo, cam jumătate au renunţat la călătorie"
, a declarat Alina Predescu, CFR Călători.

Circulaţia a fost închisă începând din cursul nopţii, când s-a produs deraierea de o osie a locomotivei unui tren de marfă. Trenul era compus din 28 vagoane încărcate, acestea fiind deja retrase în cursul nopţii în staţia Izvorul Mureşului.

Secţia de circulatie Voşlăbeni - Izvorul Mureşului fiind dotată cu linie simplă, s-a impus suspendarea temporară a circulaţiei trenurilor, măsură menţinută şi la această oră, deoarece echipele de intervenţie desfăşoară operaţiuni de repunere pe şină a locomotivei.

Până la restabilirea circulaţiei, patru trenuri de călători staţionează temporar astfel: IR 1945 (Mangalia - Satu Mare) staţionează în Siculeni de la ora 00.25, IR 1642 (Dej - Bucureşti Nord) staţionează în Gheorghieni de la ora 2.12, IR 1641 (Bucureşti Nord - Dej) staţionează în Siculeni de la ora 3.00 şi IR 407-2 (Episcopia Bihor - Braşov) staţionează în Voşlăbeni de laora 6.33.

Alte două trenuri (IR 1644 Sighetu Marmaţiei - Bucureşti Nord şi trenul international 366-1 Braşov - Budapesta) au fost deviate pe rută ocolitoare, călătorii care aveau bilete pentru destinaţiile dintr-una din staţiile de pe ruta pe care a fost anulat, fiind direcţionaţi către următoarele trenuri din programul de circulaţie. Cu excepţia acestora, până în momentul de faţă nu s-au mai înregistrat alte întârzieri.

UPDATE: Potrivit unor pasageri, trenul aflat în gara Siculeni a pornit în jurul orei 12.20, însă a fost oprit din nou după doar câteva minute de călătorie.

Comenteaza