Ioan Florin Mureșan vrea din nou la Primăria Baciu. Ce proiecte are în “traistă”

Ioan Florin Mureșan vrea din nou la Primăria Baciu. Ce proiecte are în “traistă”

Fostul primar din Baciu, Ioan Florin Mureșan, a vorbit, la ZIUA LIVE, care sunt problemele comunei de lângă Cluj și ce soluții propune.

Drumurile, apa, canalizarea și o creșă sunt prioritățile comunei Baciu, în viziunea fostului primar.

„Aș începe cu partea de infrastructură, nu poți fii o comună europeană fără infrastructură. Aici vorbim de apă, canalizare, pentru că sunt multe sate și localități în care nu sunt finalizate aceste obiective, pe care aș dori să le finalizez. Pe urmă, o altă problemă ar fi traficul, care, știm bine, nu ține doar de Baciu. nu poți să intervii, nici măcar trotuarele nu putem să le facem noi (Primăria Baciu – n.red).

Ca probleme ar fi și străzile lăturalnice, cât am fost primar am încercat să fac astfel încât ele să fie întreținute.

Un domeniu important este educația. Cât am fost primar am adus finanțare de un milion de euro, sigur se parce n-a fost suficient pentru grădinița care s-a dat în folosință luna trecută. Am conceput-o pentru a avea și creșă. După ce am plecat eu, am văzut că s-a modificat autorizația de construcție, finanțarea a rămas aceeași, dar nu s-a mai concretizat partea de creșă. E nevoie de o creșă, pentru că e cartierul Tineretului acolo, sunt foarte mulți tineri, sunt copii și este o necesitate, nu un moft”, a declarat Ioan Florin Mureșan.

Mureșan: Baciu, mai puțin dependentă de Cluj-Napoca

Fostul primar al comunei Baciu a mai subliniat că si-ar dori ca, pe viitor, și-ar dori ca localitatea să fie mai puțin dependentă de Cluj-Napoca.

„M-aș duce pe varianta independenței pentru că îmi doresc ca cetățenii acestei comune să aibă tot ce are municipiul Cluj-Napoca, în măsura în care se poate asta. Transportul metropolitan este foarte bine asigurat între Baciu și municipiul Cluj-Napoca, oamenii au variante. Îmi doresc ca oamenii, tinerii să nu mai piardă timpul în trafic, pe drum, să facem în zonă tot ce au nevoie. Îmi doresc să cumpăr teren în zona respectivă (de blocuri -n.red) ca să creăm locuri de parcare, să facem un dispensar plurifuncțional”, a mai subliniat Ioan Florin Mureșan.

Soluții pentru trafic

Nu în ultimul rând, Ioan Florin Mureșan propune câteva soluții pentru trafic.

„Eu aș propune ca cei care au generat acest trafic să și rezolve problema, adică domnul Boc ar trebui să devieze traficul din Baciu așa cum a făcut-o de pe strada Bună-Ziua pentru că toți cei de pe Bună Ziua care veneau de la Turda, dinspre București, intrau pe Bună Ziua și mergeau pe variantă înspre Apahida. Acum, tot traficul de pe Bună Ziua este eliminat, s-a mutat de pe Bună Ziua în Baciu prin autostrada care vine de la Turda, Târgu Mureș”, a ma spus fostul primar.

În opinia sa, singura soluție ar fi centura metropolitană Dar cea mai rapidă soluție până la construirea centurii este continuarea drumului între Baciu și Florești, pe de-o parte, crede el. „Mai există încă două variante, ca la ieșirea din Baciu să se poată trece în Florești, pe un drum ce ține de Guvernul României sau Consiliul Județean, sau prin Suceagu iese direct în Gilău”, a completat social democratul.

Totodată, Ioan Florin Mureșan mai precizează că trebuie găsită o viziune în ce privește investițiile imobiliare în Baciu, dar trebuie lucrat în primul rând la Planul Urbanistic General:

„PUG-ul este prelungit diin 2012, până în zilele noastre nu s-a dorit... un proiect de PUG este foarte scump, undeva la un milion de lei. Trebuie trasate niște zone, de case, de blocuri, stabilite anumite politici pe care trebue să mergem și trebuie discutat cu oamenii. Primăria Baciu ar avea capacitatea să țină pasul cu acești investitori imobiliari doar în colaborare cu ei, pentru că bugetul comunei este destul de slab”.

Comenteaza