10:03 Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a oferit recent detalii privind evoluția proiectului pentru Spitalul Regional Cluj
09:40 Controalele ITM Cluj din 2025 au scos la iveală nereguli grave pe șantiere, de la muncă fără forme legale până la încălcări ale normelor de securitate.
09:31 Procurorul militar Liviu Lascu, șef al Parchetului Militar Cluj și fost șef al Secției Militare a DNA, apare în documentarul publicat marți de Recorder despre blocarea dosarelor de corupție, prescripții controversate și influențe politice în sistemul judiciar din România.
09:22 Ciprian Păun este avocat și profesor de drept comercial la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
09:02 Mesajul dur al unui profesor de Drept, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai (UBB), după noua amânare a CCR pe legea pensiilor speciale și a vârstei de pensionare a magistraților.
08:39 Primarul Clujului, Emil Boc, lansează o invitație locuitorilor orașului și vizitatorilor să treacă în această perioadă pe străzile Kogălniceanu și Universității, unde un spectacol de lumini întregește atmosfera de sărbătoare a orașului.
07:57 Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că a fost semnat certificatul de edificare a celei mai mari baterii de stocare a energiei din țară, iar investiția este de acum operațională.
07:27 Documentarul realizat de Recorder, „Justiție capturată”, a stârnit un val de reacții publice și instituționale cu privire la situația sistemului judiciar din România. Cristi Danileț, fostul judecător clujean înlăturat din justiție pentru delict de opinie, le-a transmis președintelui și premierului două scrisori deschise.
19:52, 10 Dec 2025 Formația pregătită de Mihai Silvășan a fost învinsă în Turcia, scor 84-72.
19:49, 10 Dec 2025 Mai mulți clujeni s-au mobilizat pentru a participa la un protest dedicat apărării independenței justiției, manifestare ce are loc în această seară, 10 decembrie, de la ora 19:00, în fața Judecătoriei Cluj-Napoca
17:50, 10 Dec 2025 Operațiune amplă de căutare în comuna Apahida, după ce, în seara de 9 decembrie, în jurul orei 21.50, polițiștii au fost sesizați prin 112 că o minoră de 13 ani ar fi plecat de la domiciliu împreună cu un minor de 17 ani,
17:33, 10 Dec 2025 Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri, pe pagina sa de Facebook, că a urmărit integral documentarul Recorder despre situația din justiție, răspunzând astfel presiunii publice tot mai intense.
17:09, 10 Dec 2025 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de joi, 11 decembrie 2025.
17:00, 10 Dec 2025 Criza apei din Prahova și Dâmbovița, unde peste 100.000 de oameni nu au apă potabilă de aproape două săptămâni, a generat un nou conflict politic care a ajuns și la Cluj. Organizația PSD Cluj-Napoca îi cere demisia ministrei Mediului, Diana Buzoianu, în timp ce USR Cluj acuză social-democrații de manipulare și interese ascunse.
16:59, 10 Dec 2025 Un medic în vârstă de 48 de ani a murit chiar în timpul serviciului, după ce s-a prăbușit în salonul unui pacient. Colegii au încercat aproape o oră să îl resusciteze, însă fără succes.
16:44, 10 Dec 2025 Prețurile apartamentelor vechi au urcat cu minimum 10% în marile orașe în 2025, iar interesul cumpărătorilor pentru acest tip de locuințe a crescut puternic în ultimele luni.
16:36, 10 Dec 2025 Cetățuia anilor 1970-1980. Arhiva de film: Clujul și clujenii
16:36, 10 Dec 2025 Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a transmis, miercuri, un comunicat oficial în urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la fostul polițist Alexandru Ionașc, declarat incompatibil de Agenția Națională.