Lucian Bode a mai pierdut un proces prin care încerca să scape de decizia de plagiat

Lucian Bode a mai pierdut un proces prin care încerca să scape de decizia de plagiat

Lucian Bode a pierdut încă un proces în care contestă decizia de plagiat luată de Universitatea Babeș-Bolyai în cazul tezei sale de doctorat.

Lucian Bode a dat în judecată UBB și a cerut suspendarea deciziei din luna ianuarie prin care UBB a certificat, în urma unei noi analize, că fostul ministru a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat.

Bode a depus recurs, la începutul anului, în încercarea de anulare a hotărârii prin care Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat în urma acuzațiilor de plagiat, formulate într-o anchetă a Emiliei Șercan. Curtea de Apel Cluj a decis, însă, să mențină hotărârea atacată.

„Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul BODE LUCIAN NICOLAE împotriva încheierii civile din data de 24.05.2024 şi a sentintei civile nr. 1026/27.10.2023 ambele pronunţate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 112/84/2023, pe care le menţine în întregime. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi 17.06.2024.”, arată edupedu.ro.

Emilia Șercan, jurnalista care a dezvăluit suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a fostului ministru liberal, a comentat, luni, în legătură cu această decizie:

„Plagiatorul Lucian Bode a pierdut, definitiv, cel de-al doilea proces prin care a încercat să scape de decizia de plagiat dată de Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) în ianuarie 2023.

Anul trecut, dr. Bode a dat în judecată UBB și a cerut anularea Hotărârii nr. 10 din 13.12.2022 a Comisiei de etică.
Prin Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 a Comisiei de etică, aceasta s-a autosesizat - după ce am publicat în premieră, în noiembrie 2022, probe care arătau că dr. Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat -, și prin care au fost cooptați în Comisia de analiză a tezei prof. Corneliu Bjola, de la Universitatea din Oxford, și prof. Alin Fumurescu, de la Universitatea din Houston.

Astăzi, Curtea de Apel Cluj i-a respins recursul lui dr. Bode, după ce acesta a pierdut și fondul procesului la Tribunalul Sălaj.

Dr. Bode a încercat mai întâi, printr-un alt proces, să suspende Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 de autosesizare și de cooptarea în Comisia de analiză a profesorilor Bjola și Fumurescu, însă și în acest proces a pierdut pe linie, atât la Tribunalul Sălaj, pe fond, cât și la Curtea de Apel Cluj, în recurs.

Dr. Bode a mai deschis un proces anul trecut și la Tribunalul București, în care de această dată a cerut anularea decizie de plagiat emisă de Comisia de etică a UBB. Acest proces a fost suspendat în mai 2024 în așteptarea deciziei de astăzi”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.

Comenteaza