ARD Cluj a avut oră de învăţământ politic

ARD Cluj a avut oră de învăţământ politic
Participanţii au aflat de ce dreapta e mai bună decât stânga, dar şi despre cum trebuie „stăvilită voinţa majorităţii” cu ajutorul instanţelor de judecată.

Dacă înaintea alegerilor locale, 150 de democrat-liberali au fost adunaţi în sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor pentru a asculta discursurile mobilizatoare ale lui Valeriu Stoica şi Sever Voinescu, vineri s-au strâns cam 100, în acelaşi loc, de această dată pentru a asista la un veritabil curs de învăţământ politic, susţinut de Monica Macovei, Adrian Papahagi, Emil Boc şi acelaşi Sever Voinescu.

Deşi acum au participat şi membri PNŢCD şi ai Forţei Civice, asistenţa a fost mult mai redusă decât în luna mai, ocupând abia jumătate din scaunele rezervate publicului. Inclusiv liderii locali ai PDL au boicotat acţiunea, fiind prezent doar şeful organizaţiei judeţene, Daniel Buda. Formal, a fost vorba de o conferinţă organizată de Fundaţia Konrad Adenauer şi de Fundaţia Creştin-Democrată (FCD), organizaţii-satelit ale PDL, sub titlul „Valorile dreptei, dreapta valorilor". În fapt, doar Voinescu a atins subiectul enunţat în titlu, vorbind de „valorile-mijloc" şi „valorile-scop", definite ca atare de Lucian Blaga. În rest s-a vorbit despre cât e de bună dreapta şi cât e de găunoasă stânga, despre justiţie, despre politica economică europeană, dar mai cu seamă despre referendumul din vară, încercându-se a se explica de ce a fost bine şi normal să se ignore voinţa a 7,4 milioane de români.

Amfitrion al manifestării, vicepreşedintele FCD, Adrian Papahagi a subliniat diferenţa dintre ARD şi restul clasei politice româneşti. „Spre deosebire de alţi politicieni români, noi nu ne burzuluim la creştin-democraţii germani", a spus Papahagi. După care a definit natura relaţiei dintre membrii ARD şi Traian Băsescu. „În vară, la referendum, nu am luptat pentru o persoană, deşi îi suntem ataşaţi cu toţii, îi suntem devotaţi", a afirmat Papahagi. Omul care a provocat revolta lui Mihail Hărdău în PDL Cluj a mai făcut o afirmaţie care a generat zâmbete în sală: „Deşi e singura femeie dintre noi, Monica Macovei e cea mai bărbată de la această masă".

După ce a spus că, pentru ea, „Clujul e capitala lumii", Macovei a abordat domeniul său favorit, justiţia. Reiterând teza potrivit căreia scopul USL la referendum era acapararea justiţiei, Macovei a vorbit despre independenţa justiţiei sub guvernarea portocalie. „Dacă îi ai pe Boc premier şi primarul din Cluj cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), înseamnă că ai justiţie independentă, asta e cea mai bună dovadă", a afirmat fostul ministru de resort. După ce a militat din nou pentru eliminarea din Constituţie a prezumării dobândirii licite a averii. Macovei a explicat de ce comisia ARD pe care a condus-o şi care ar fi trebuit să cearnă candidaţii printr-o sită a unor criterii riguroase s-a dovedit mai degrabă o inutilitate, atâta vreme cât nici măcar acei puţini candidaţi descoperiţi cu probleme de integritate n-au fost scoşi de pe liste. „Nu poţi schimba clasa politică în două săptămâni", s-a justificat Macovei.

Vorbind despre ceea ce s-a întâmplat la referendumul din vară, Sever Voinescu a încercat să răstoarne regula de bază a democraţiei, susţinând că majorităţii trebuie să i se pună stavilă. „Cei din USL, dacă au obţinut majoritatea în parlament, cred că îşi pot impune voinţa. Rostul legii tocmai ăsta este, de a stăvili voinţa majorităţii. Acelaşi rol îl au şi instanţele de judecată, cum ar fi Curtea Constituţională. Ei pot bloca acţiunile majorităţii, pentru că minoritatea nu poate", a explicat Voinescu. El a fost completat de Papahagi: „Aud vorbindu-se într-una de cele 7,4 milioane de voturi. Cifra asta a ajuns un simbol, o marotă, un totem al USL. Nu e suficient ca poporul să voteze, poporul poate vota tirania", a afirmat Papahagi.

Sosit mai târziu la manifestare, primarul Emil Boc a vorbit ultimul. Facând, la rândul său, reverenţe celorlalţi protagonişti, a explicat cum a descoperit potenţialul politic al lui Voinescu. „După ce l-am văzut la televizor, l-am văzut pe stradă, în frig, între oameni, cu un fular portocaliu la gât. Atunci mi-am dat seama că Sever Voinescu va avea ceva de spus în politică", a explicat Boc. Apoi a trecut la un veritabil curs de economie europeană, glorificând austeritatea şi acordul de guvernanţă fiscală, acuzând, însă, în egală măsură, atât stânga, cât şi dreapta europene pentru declanşarea crizei economice. Nici el n-a ocolit subiectul „referendum". „Am reuşit să compromitem şi instituţia referendumului. Cu voinţa oamenilor, politicienii s-au şters în dos", a spus Boc spre surpriza generală. Lucrurile s-au lămurit însă imediat, când a reieşit că primarul se referea la referendumul cu reducerea numărului de parlamentari.

La capitolul întrebări din sală au existat doar două intervenţii. După un domn care şi-a manifestat curiozitatea în legătură cu viitorul politic al lui Macovei, căreia i-a glorificat vocea „duioasă", a venit rândul fostului prefect Florin Stamatian, care a intrat în coliziune cu aceeaşi Macovei. După ce fostul ministru a spus că parlamentarii români ar trebui să urmeze exemplul colegilor din Republica Moldova, care au renunţat la maşinile de serviciu, Stamatian a cerut explicaţii de ce parlamentarul şi, în general demnitarul român trebuie să fie „rupt în coate", dar mai cu seamă a contestat incompatibilităţile, care nu-i permit ca, pe lângă activitatea publică să mai poată avea un „job" din care să câştige în plus. Contrazis şi de Boc, Stamatian a renunţat, după care, spre satisfacţia generală (deşi mai erau vreo doi cu mâinile pe sus), şedinţa s-a încheiat, iar asistenţa a avut liber la sandviciuri, sucuri şi cafele, în sala alăturată.

 

Comenteaza