Senatul UB ia act de decizia de plagiat a Comisiei de Etică în cazul Ponta şi propune sancţiuni
Şedinţa Senatului UB începe la 10.00 şi ar putea dura chiar şi patru ore, au spus oficiali ai Comisiei de Etică.
Potrivit uzanţelor în acest caz, Senatul UB va fi informat de către Comisia de Etică despre verdictul de plagiat în cazul lui Victor Ponta. După ce va lua act de hotărârea Comisiei de Etică, Senatul ar urma să ia o decizie, putând cere Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta.
Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât în iulie că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".
Comisia de Etică a UB a stabilit că teza de doctorat a lui Ponta "încalcă principiile eticii, integrităţii şi bunei conduite în activitatea de cercetare".
"Teza de doctorat a lui Victor Ponta, Curtea Penală Internaţională, are 432 pagini numerotate. Textul propriu-zis, fără anexe, fără prefaţa semnată de profesorul coordonator Adrian Năstase şi fără cuprins are 297 pagini. Elemente de plagiat pot fi identificate în 115 pagini din cele 297 pagini", spunea preşedintele Comisiei de Etică, profesorul Marian Popescu, care a prezentat în 20 iulie decizia luată în cazul autosesizării privind plagiatul lui Ponta.
"Comisia îşi exprimă cu această ocazie serioase dubii privind calitatea actului de coordonare ştiinţifică în cazul analizat", se mai spus Marian Popescu.
În analizarea tezei de doctorat a lui Victor Ponta, susţinută la Universitatea din Bucureşti în 2003, Comisia de Etică a luat în considerare numai aspecte care privesc practica şi integritatea academică în redactarea unei teze de doctorat, fără a se pronunţa pe chestiuni de conţinut care ţin de domeniul de referinţă al tezei.
Totodată, Comisia a stabilit că simpla includere a unei lucrări la bibliografie nu constituie în sine o citare, respectiv o semnalare a faptului că fragmente de text sau idei sunt preluate din respectiva lucrare, "aşa cum impun regulile cutumiare ale onestităţii ştiinţifice şi academice, cunoscute şi aplicate în întreaga lume de secole".
Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, declara că poate retrage diploma de doctorat a premierului Victor Ponta doar dacă Ministerul Educaţiei îşi dă acordul, întrucât aceasta este conferită în urma unui ordin al ministerului.
Rectorul preciza că în şedinţele Consiliului de Administraţie şi Senatului UB va aduce la cunoştinţă colegilor rezultatele analizei făcute de Comsia de Etică în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta susţinută în 2003.
"În urma consultării în aceste foruri, vom lua o decizie, în confomitate cu legislaţia", preciza atunci Mircea Dumitru.
Decizia Comisiei de Etică a UB a fost anunţată la o zi după ce Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.
Totodată, potrivit raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului Naţional de Etică (CNE), nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau originale.
Potrivit concluziilor raportului final, CNE a luat act de îndeplinirea tuturor procedurilor legale în vigoare la data susţinerii tezei de doctorat a lui Victor Ponta, reţinând faptul că referinţele bibliografice au fost menţionate preponderent la sfârşitul lucrării.
Premierul a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) să îi fie analizată în Consiliul Naţional de Etică teza de doctorat susţinută în 2003, după ce revista Nature scria că premierul este acuzat de plagiat, susţinând că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă şi indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
Un al treilea for, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.
Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.
Premierul Victor Ponta declara, pentru Mediafax, că decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este "politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
Premierul Victor Ponta spunea că dacă îşi va face datoria faţă de oameni, iar Guvernul va lua măsurile aşteptate, "bătăliile politice vor rămâne în urmă", spunând însă că el va rămâne cu "nişte răni".
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu declara, pentru gandul.info, că, din punctul său de vedere, cazul s-a încheiat, ea invocând decizia Consiliului Naţional de Etică potrivit căreia Victor Ponta nu a plagiat.