Polițiștii clujeni l-au identificat pe bărbatul care și-a legat câinele de o mașină și l-a târât pe câmp. Ce a urmat

Polițiștii clujeni l-au identificat pe bărbatul care și-a legat câinele de o mașină și l-a târât pe câmp. Ce a urmat
| Foto: jurnal.ro

Poliția din Cluj a intervenit prompt în urma semnalării unui caz de cruzime împotriva animalelor, semnalat de Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului (OPMCB).

Incidentul a avut loc în comuna Săndulești, județul Cluj, unde un câine a fost legat și tras de o mașină, sute de metri pe un câmp.

În urma apariției imaginilor în spațiul public, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Cluj au demarat imediat verificări din oficiu. Potrivit declarațiilor oficiale, identitatea proprietarului câinelui a fost stabilită: este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din comuna Săndulești. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, conform IPJ Cluj.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănire cu intenție a animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004, cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă.

Medicii veterinari din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului pentru a evalua starea de sănătate a câinelui. Conform constatărilor acestora, animalul nu prezenta leziuni care să necesite îngrijiri medicale.

Comenteaza