Primarul Emil Boc a avut o întrevedere oficială cu reprezentanții Organizația Internațională pentru Migrație, marcând un pas important în consolidarea cooperării pentru integrarea persoanelor din comunitate.
De 8 Martie se lansează „Harta Siguranței”, un proiect civic care scoate la lumină locurile din oraș unde femeile se simt vulnerabile. Datele obținute în urma cercetării arată că una din două femei a purtat un spray cu piper pe stradă.
Zeci de elevi, dar și cadre didactice au rămas blocate în Orientul Mijlociu și nu pot reveni momentan în țară pe fondul conflictului militar din Iran.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat la informația potrivit căreia mai mulți elevi, aflați în excursie în Dubai, au rămas blocați la destinație după izbucnirea atacurilor americano-israeliene asupra Iranului.
Copiii cu handicap grav sau accentuat din municipiul Dej vor beneficia în acest an de un sprijin financiar de 1.600 de lei, destinat decontării serviciilor medicale și terapiilor de recuperare recomandate de medicii specialiști.
Comisia Europeană a declarat joi că statele membre pot utiliza un fond social existent al UE pentru a întrerupe gratuit sarcinile femeilor din țările UE care restricționează accesul la avorturi în condiții de siguranță.
Un tânăr de 22 de ani a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare după ce a postat pe un grup destinat căutărilor de locuri de muncă că întâmpină refuzuri și ignoranță din partea angajatorilor.
Mulţi posesori de patrupede din Cluj-Napoca nu adună fecalele animalelor de companie pe care le plimbă pe trotuarele dintre blocuri și nu numai.
Un proiect de lege care prevede scutirea de impozit pe venitul din salarii pentru părinții care au cel puțin doi copii a fost aprobat recent de Senat și urmează să fie votat în Camera Deputaților.