CFR - GALATASARAY Ce spun "feroviarii" despre meci VIDEO
- Scris de Andreea Popa - Realitatea TV Cluj
- 06 Noi 2012, 18:40
- Sport
- Ascultă știrea
CFR nu a mai ajuns niciodată în primăvara europeană, dar acum au această şansă. Pentru asta au nevoie de o victorie sau măcar de un egal mâine seară, cu Galatasaray.
"Nu vom juca niciodată pentru un egal", spune antrenorul "feroviarilor", Paulo Sergio. "De fiecare dată când lucrăm la o strategie căutăm să înscriem, să jucăm fotbal. Dar la finalul meciului, un egal nu ar fi rău pentru noi, ar fi mai rău pentru ei".
Emoţii la CFR înaintea meciului cu turcii. Doi dintre cei mai buni jucători ai echipei, Sougou şi Bastos, sunt incerţi. Sougou s-a accidentat chiar la Istanbul, în meciul tur, încheiat 1 la 1, în timp ce Bastos a ieşit de pe teren la meciul cu FC Braşov. Există însă şanse ca ei să joace mâine seară. "Putem profita să fim un grup unit, în primul rând", spune Gabi Mureşan. "Cei doi cred că au şi jucători importanţi care pot să îi înlocuiască. Nu cred că sunt cei mai importanţi din echipă sau din lot".
Partida CFR - Galatasaray va începe la 21.45, mâine seară, şi va fi transmisă de Dolce Sport.