Rică Răducanu, amintiri despre ”U” Cluj. "Dan Anca era un băiat liniștit, l-a iubit toată lumea"

Fostul mare portar al Naționalei dezvăluie episoade inedite din timpul carierei, amintind de nume grele ale fotbalului național și clujean precum Dan Anca, Viorel Mateianu, Remus Câmpeanu, Mihai Adam, Ion Ionescu, Nicolae Lupescu sau Mircea Lucescu.

Rică Răducanu, zis și ”Tamango”, rămâne unul dintre cele mai fascinante personaje din istoria fotbalului românesc. Paradele făcute în poartă și stilul său nonconformist au atras în mod necondiționat simpatia din partea publicului. A făcut parte din generația de aur a Rapidului, cu care a cucerit trei trofee interne în anii 60 și 70, și a avut ocazia de e evolua împotriva unuia dintre cei mai mari atacanți ai planetei: Pele. Felul său de a povesti este remarcabil și ar putea concura la acest capitol cu marele actor clujean Florin Piersic. 

”AM ÎNCERCAT ȘI RUGBY, JUCÂND INCLUSIV ÎN NAȚIONALA DE JUNIORI”

Domnule Răducanu, de ce ați ales fotbalul ?

”Fotbalul mi s-a părut cel mai potrivit pentru mine, am avut și șansă. La început jucam pe post de extremă dreapta, dar Nea Sandu Frățilă m-a băgat la un moment dat în poartă și așa am rămas. Când am ajuns în Giulești am făcut și box, pentru că știam să mă bat destul de bine. Am trecut și pe la rugby, fiind chiar selecționat în naționala de juniori. Țin minte că am evoluat odată la Constanța într-un meci cu Franța. Puteam să fac inclusiv handbal, la sfatul lui Oprea Vlase”, a declarat acesta, pentru ZIUA de CLUJ.

Ați petrecut 10 ani la Rapid, perioadă în care ați bifat un campionat, două cupe și o participare în Cupa Campionilor. Care dintre aceste momente v-a marcat mai mult ?

”Au fost mai multe și aici pot începe cu dubla împotriva celor de la Botev Plodviv, din Cupa Campionilor. Pierdusem cu 2-0 în tur, dar am câștigat cu 3-0 în retur. Unul dintre goluri a fost înscris de Puiu Ionescu. Am avut un palmares destul de bun. Am evoluat peste tot, atunci nu se juca pe banii de acum. Lucram la întreprindere”, a continuat Răducanu.

O generație de excepție, cu Dan Coe, Nicolae Lupescu, Ion Ionescu, Teofil Codreanu și Valentin Stănescu pe bancă. Cum i-ați putea descrie pe toți cei enumerați ?

”Aceea a fost echipa de aur a Rapidului. Erau mulți fotbaliști talentați, iar antrenorii aveau de unde să aleagă. Te bucurai de fotbal, îl trăiai cu totul altfel”.

A venit și o perioadă mai nefastă, în sezonul 73-74, când Rapidul a retrogradat.

”Atunci s-a rupt prima dată treaba la Rapid. În ultimele două etape am scos un 1-1 cu Farul, și apoi ne-a bătut Iașiul cu 1-0. Ne-a dat gol Simionaș în acel meci”.

Cum ați ajuns la Sportul ?

”Mircea Sandu și alții de acolo m-au convins. M-au băgat la facultate, Sportul fiind un club studențesc. Când mergeam la Rapid, din postura de adversar, fanii spuneau: "Uite-l pe Nea Rică, îi ajută și pe cei de la Sportul". Am avut și o șansă de a lua campionatul (sezonul 1977-78, n. red.), dar ne-a bătut Steaua cu 2-1 la un moment dat și am terminat pe 4. Apoi am ajuns în Ghencea și s-a spus că a fost un aranjament. Dacă reușeam să învingem Steaua în meciul respectiv, luam titlul cu Sportul”.

Cea mai mare parte a carierei v-ați petrecut-o la echipele din capitală. Dar ați avut și două scurte experiențe în provincie, la CSM Reșița și Baia Mare.

”Steaua m-a dat la schimb cu cineva de la Reșița și așa am ajuns acolo. Am avut ocazia de a lucra cu Iovan, Florea și Atodiresei. Apoi am fost luat la Baia Mare de Viorel Mateianu (fost mare jucător al Universității Cluj, pentru care a evoluat între 1958 și 1961, n. red.). A fost o perioadă bună. Dar aveam deja 35 ani, nu mai eram pe viteza de altădată. Am simțit ușor-ușor că lucrurile nu mai mergeau așa cum ar fi trebuit și m-am lăsat. Lucescu m-a luat la Națională ca să antrenez portarii, pe urmă am lucrat și cu Ienei”.

”U” CLUJ ERA O ECHIPĂ IUBITĂ DE TOATĂ LUMEA”

Pe vremea când erați portarul Naționalei ați legat multe prietenii. Printre jucătorii cu care v-ați înțeles foarte bine s-a numărat și Dan Anca, un jucător emblematic din istoria fotbalului clujean.

”În acei ani era greu să ajungi la prima reprezentativă, iar Dan Anca a avut o conjunctură bună. Dan Coe se retrăsese din Națională, iar Boc fusese arestat. Au sărit din schemă mai mulți jucători și a fost nevoie de un fotbalist liniștit, cuminte. Iar Anca se încadra perfect. Era un băiat la locul lui, nu obișnuia să bea, nu se certa cu nimeni. L-a iubit toată lumea. Nu e de ajuns să joci bine, trebuie să ai și caracter. La vremea respectivă aveai șansa să prinzi un grad și trăiai ca boierii, luai o pensie”.

Și pentru că am amintit de Dan Anca, aș vrea să vă întreb cum erau duelurile dintre Rapid și Universitatea Cluj ?

"U" Cluj era o echipă puternică, cu mulți jucători talentați și iubită de toată lumea. Erau Adam, Câmpeanu și mulți alții... Câmpeanu țin minte că era primul care scotea mingea în out”.

”CU BRAZILIA M-A BĂGAT MAI MULT DE FRICĂ”

Ce puteți să-mi spuneți despre mondialul din Mexic 1970 ? Cum a fost să-l aveți ca adversar pe inegalabilul Pele ?

”M-am simțit foarte bine acolo. Nu aveam prea mulți bani, diurna era de 2 dolari pe zi. Eram cazați la un hotel în afara orașului. Din păcate, nu am jucat din prima. Aveam și eu fițele mele. Dar în meciul cu Brazilia, când Nea Angelo a văzut că suntem conduși cu 2-0, cred că m-a băgat mai mult de frică. Oricum, a fost frumos să joc împotriva lui Pele. Mi-a dat și un gol. Îl știam încă dinaintea Mondialului, ne-am întâlnit la Rio, pe Maracana și am o poză cu el. A fost frumos. Noi am mers la acel turneu ca să arătăm ce putem. Aveam și șansa de a prinde un transfer acolo. Sigur, nu se putea face oficial. Așa erau timpurile”.

Cum vedeți actuala situație a Rapidului și Universității Cluj, două echipe de tradiție care au fost nevoite să o ia de la 0 ?

”Eu am speranța că vor reveni. În cazul Universității nici nu se pune problema, Clujul e un oraș frumos. Dar e greu. Dacă n-ai bani, nu poți să faci mare lucru. Trebuie să vină cineva cu bani și acolo. Să fie ceva concludent. Dacă lucrurile vor continua așa, chiar și Steaua o să cedeze. Multe echipe o să se retragă. Viața e scurtă și trebuie să strângi ceva”.

Cum evaluați șansele de calificare ale "tricolorilor" la Mondialul din Rusia ?

”În momentul de față nu cred că se poate mai mult. În Liga 1 vin mulți străni, iar pentru Națională nu prea mai ai de unde lua jucători. Doar Hagi pot să spun că mai ajută fotbalul românesc prin academia sa”.

Următorul meci se va juca la Cluj, împotriva Danemarcei. Veți veni să-i urmăriți pe jucători la lucru ?

”Cu siguranță. Federația ne oferă invitații la cei care am îmbrăcat tricoul Naționalei. Mă mai întâlnesc și cu foști adversari, ne mai aducem aminte de vremurile bune. Clujul e un oraș frumos. Când am debutat la Rapid, am jucat multe amicale pe acolo. Fiul meu a trecut pe la "U" când era student”.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce sport ați alege ?

”Indiscutabil, tot fotbalul. El mi-a oferit toată satisfacția și aprecierea din partea publicului”.

De-a lungul carierei, Rică Răducanu (70 ani) a evoluat la Rapid (1965-1975), Sportul Studențesc (1975-1978), Steaua (1978-1979), CSM Reșița (1979-1980), FC Baia Mare (1980-1981), Rocar București (1981) și Spartac București (1981-1982). 

Fostul portar a strâns peste 300 apariții în primul eșalon, reușind să marcheze și 7 goluri.

61 selecții a bifat Răducanu la prima reprezentativă, având un meci la CM 1970, împotriva Braziliei (pierdut de România cu 2-3).

Palmares: Un titlu (1967) și două cupe (1972, 1979) cu Rapid București