Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, referitor la faptul că mai mulţi membri de partid şi susţinători ai lui Liviu Dragnea au venit la DNA, că nu e normal ca un om să vină la parchet „înconjurat de bodyguarzi” sau „să creeze grupuri de presiune” asupra Justiţiei.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că va sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile preşedintelui ÎCCJ, Cristina Tarcea, despre proiectele de lege pe tema Justiţiei, în mediul virtual al forumului judecătorilor, susţinând că aceasta nu mai poate fi magistrat.
Proiectul de modificare a Statutului magistraţilor, depus de către Ministerul Justiţiei la Parlament, prevede că preşedintele României nu poate respinge, motivat, decât o singură propunere pe care CSM o face pentru funcţia de preşedinte al ÎCCJ.
Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, cere preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului retrimiterea proiectului legilor justiţiei la Ministerul Justiţiei, pentru clarificarea cadrului legal în baza căruia acestea vor fi discutate.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, că nu are competenţa materială de a judeca dosarul în care Elena Udrea este acuzată referitor la finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 şi a retrimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) transmit că nu susţin o parte dintre propunerile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de modificare a pachetului de legi ale justiţiei.
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, la sediul instanţei supreme, unde a fost prezent pentru un nou termen în dosarul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, că procurorii încearcă să obţină denunţuri care îl vizează.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, la sosirea la instanţa supremă, care analizează luni contestaţia sa în dosarul "Referendumul", că speră ca judecătorii să îi dea dreptate cu ceea ce a cerut în contestaţie.
Recomandări: