Potrivit datelor oferite de către un spital din Capitală, o zi de spitalizare pentru pacienții intubați ajunge și la 1.500 de euro.
Vineri, la nivel naţional, există un singur pat ATI liber pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 din categoria celor nerezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu virusul.
România a înregistrat, vineri, un nou record al pandemiei la numărul deceselor provocate de noul coronavirus într-o singură zi.
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate alte 14.467 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 299 sunt ale unor pacienți reinfectați.
Un medic de pe o secţie de ATI a unui spital COVID a făcut un jurnal de "front" pandemic al ultimelor cazuri pe care le-a tratat în speranţa că românii vor înţelege cât de importantă e sănătatea.
În spitalele din România sunt internate peste 14.500 de persoane confirmate cu noul coronavirus, alte aproape 90.000 sunt în izolare la domiciliu, iar 13.207 persoane se află în izolare instituționalizată.
Printre cei care au decedat de COVID-19 în ultimul timp în România se numără şi persoane care îşi procuraseră un certificat fals de vaccinare.
1.480 de pacienți cu COVID-19 sunt internați, în prezent, pe secțiile ATI ale spitalelor, dintre care 70 la Cluj.
În ultimele 24 de ore, în spitalele din Cluj au murit 7 pacienți cu COVID-19.
Recomandări: