Alexandru Rafila, reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat că România ar putea ajunge la 10.000 de cazuri pe zi în luna decembrie, dacă nu vor fi impuse noi măsuri de restricție.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a propus miercuri o dezbatere între specialiştii social-democraţi şi cei ai PNL pe tema combaterii pandemiei de COVID-19.
Deținerile în acțiuni ale reprezentantului României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii se cifrează la 420.000 de lei.
Expert în sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai, Răzvan Cherecheș nu este de acord cu intrarea în politică a celor doi medici.
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, ar urma să deschidă lista PSD pe București la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Medicul Alexandru Rafila, a vorbit despre companiile care sunt pe cale să ofere un vaccin anti-COVID-19, dar și despre momentul în care în România vor fi livrate primele doze și despre prețul acestora.
Medicul Alexandru Rafila a spus sâmbătă că este nevoie de o strategie „predictivă” care să ofere soluţii, având în vedere că „platourile” privind evoluţia bolii „au devenit tot mai scurte şi creşterea este tot mai rapidă”.
Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al OMS, a spus marți seară la Digi24 că "scenariul catastrofal" este acela la care numărul de cazuri pe zi blochează sistemul de sănătate, accesul la servicii de sănătate, accesul în secțiile de terapie intensivă și ridică mortalitatea.
Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a vorbit despre vaccinarea antigripală și despre perioada cea mai favorabilă pentru imunizare.
Recomandări: