Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de peste 153.000 de lei, în ultimele 24 de ore, celor care nu au respectat măsurile impuse în starea de alertă.
Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de peste 140.000 de lei în ultimele 24 de ore celor care nu au respectat măsurile impuse în starea de alertă.
Fiscul nu a colectat într-un cont separat banii proveniţi din amenzile date conform ordonanţelor militare. Poliţiştii au dat peste 300.000 de amenzi pe perioada stării de urgenţă.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi seară, că nepurtarea măştilor de protecţie în spaţii închise ar trebui sancţionată şi va exista un ordin care să "implementeze fapta şi penalizarea".
Premierul Ludovic Orban a declarat luni că a rămas ''siderat'' când a văzut că aceleaşi persoane, care acuzau autorităţile că au dat amenzi în timpul stării de urgenţă, au reproşat faptul că nu s-au aplicat sancţiuni după î
Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în starea de alertă, care prevede şi sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri, intră în vigoare astăzi.
De mâine, dacă vrei să pleci din localitate, trebuie să ai la tine o declaraţie pe propria răspundere, în care să scrii că ai motive serioase să te deplasezi.
Mai multe restricţii au fost luate joi noapte de Guvern, prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), printre care obligaţia de a purta mască, de a completa declaraţie la ieşirea din localitate, păstrarea teraselor închise. Totuşi, amendarea celor care nu respectă regulile nu este posibilă până luni.
Mai multe restricţii au fost luate joi noapte de Guvern, prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Dar amendarea celor care nu respectă regulile nu este posibilă până luni.