Atacantul francez ce a impresionat în prima jumătate a sezonului este dorit cu insistență în cea mai puternică ligă din lume.
Șefii de la CFR Cluj au fost dispuși să-i ofere mijlocașului de la Anderlecht un venit impresionant pentru Liga 1.
Fostul atacant al campioanei a vorbit din nou despre datoria pe care clubul clujean o are față de el pentru perioada în care a jucat în Gruia.
Atacantul campioanei a fost nevoit să ia o pauză îndelungată din cauza unor probleme medicale, care îi puneau în pericol viața și cariera.
“Feroviarii” au efectuat prima ședință de pregătire a anului pe terenul înghețat din Gruia și urmează să plece în cantonamentul din Spania.
Unul dintrei cei mai importanți fotbaliști ai adversarei “feroviarilor” din șaisprezecimile Europa League e aproape de a semna cu Liverpool.
Fotbalistul sosit în vară de la FC Botoșani ar putea părăsi formația din Gruia, după doar patru luni alături de “feroviari”.
Campionii speră ca interdicția impusă de FRF să fie respinsă de TAS, iar clubul din Gruia să poată realiza din nou transferuri pentru a doua parte a sezonului.
Rezultatele obținute de trupa din Gruia în prima parte a sezonului au avut un impact important asupra cotei de piață a clubului, dar și a fotbaliștilor din lotul condus de Dan Petrescu.
Recomandări: