Proiectul va fi implementat în Cluj Napoca, prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.1., Acțiunea 4.1.1.
Proiectul va fi implementat în Cluj-Napoca, prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 - 2020, Axa prioritară 4.
8 persoane au fost reţinute de poliţiştii clujeni pentru lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare. Şi-au cărat pumni, picioare şi ce au mai prins la mână prin barul din Viişoara.
Doi bărbați cu vârste de 37 și 63 de ani, din Cluj-Napoca sunt cercetați într-un dosar penal ce vizează fapte de înșelăciune cu privire la oferte de vânzare a unor apartamente din Cluj-Napoca.
Cristi Danileţ a anunţat că a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură. Acesta va reveni în funcţia de judecător la Tribunalul Cluj.
500 de drumari lucrează pentru a avea o autostradă completă între Cluj (Gilău) și Târgu Mureș până la sfârșitul anului. Lucrările la Autostrada Transilvania au început acum 20 de ani, în 2003, când lucrarea era atribuită Bechtel, una dintre cele mai mari firme de construcţii din SUA.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Adriana Pistol a afirmat, luni, că nu există niciun vaccin lipsă la nivel naţional, în niciun județ.
O casă din localitatea Măguri Răcătău a fost cuprinsă de flăcări în cursul zilei de astăzi.