Luni, 17 iulie, în Aula Centenar a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), a avut loc deschiderea oficială a unei noi ediții a Engineering Summer University ESU.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani care locuiesc, studiază sau muncesc în Cluj-Napoca își pot înscrie ideile pentru dezvoltarea orașului în cadrul Com’ON Cluj-Napoca ‘23 până î
Pompierii au intervenit în urmă cu scurt timp pentru acordarea primului ajutor calificat unui tânăr căzut de la înălțime pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca.
Peste jumătate dintre români au temeri legate de actul donării care-i fac să fie reticenţi şi să nu doneze sânge, arată datele unui studiu sociologic.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenționare Cod Galben de vreme instabilă pentru mai multe județe din țară, printre care și Cluj.
Aproape 32.000 de candidați au participat săptămâna trecută la proba scrisă a examenului de Titularizare.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
La Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MEDFUTURE, din cadrul UMF Cluj-Napoca, a fost instalat, în această săptămână, spectrometrul de masă certificat pentru diagnostic (IVD) pentru screening neonatal extins.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a publicat rezultatele repartizării în liceele din județ pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.