Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor după petrecerea privată organizată pe „Cluj Arena” de o societate comercială, anunţă Parchetul de p
Municipalitatea clujeană și-a prezentat planurile de transport nepoluant în cadrul festivalului Smart Mobility.
O petrecere la care au participat 320 de persoane a avut loc sâmbătă noaptea la Cluj.
Chiar dacă a fost condusă cu 1-0, trupa antrenată de Costel Enache a reușit să întoarcă scorul și să bifeze a doua victorie din acest sezon, 3-1 (2-1) împotriva celor de la Unirea Slobozia.
Noul antrenor al Universității Cluj își dorește să înceapă mandatul cu o victorie pe banca „studenților”, împotriva celor de la Unirea Slobozia.
Anunțul în ceea ce privește competiția a fost făcut de Lord Sebastian Coe, președintele World Athletics, care este prezent la Cluj cu ocazia Campionatelor Balcanice pentru seniori.
Ediția din acest an a Campionatelor Balcanice de Atletism pentru seniori în aer liber se va desfășura la Cluj-Napoca.
Duminică seara, la ultimul antrenament susținut înaintea meciului cu ASU Poli Timișoara, fotbaliștii Universității au avut parte de o surpriză pe Cluj Arena: suporterii au fost prezenți în tribune.
Ultrașii peluzei ”Sepcile Roșii” l-au condus pe ultimul drum pe Gabi Jula. Fostul simbol al Universităţii a decedat la doar 40 de ani, în data de 22 august, în Germania, în urma unui stop cardio respirator.