Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, a spus, luni, în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că a fost „înşelat” de procurorii anticorupţie, care i-ar fi promis o pedeapsă de trei ani cu suspendare, motiv pentru care el a făcut nişte declaraţii, pe care, însă, nu le mai susţine.
Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, şi Sergiu Ciobanu, fost consilier al lui George Maior la SRI, au fost arestaţi preventiv.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, vineri, că în timpul mandatului său toleranţa la suspiciunile de corupţie este zero, motiv pentru care i-a propus premierului Mihai Tudose să-l elibereze din funcţie pe Marian Burcea, care a fost reţinut de procurorii DNA.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că situaţia din ultimele zile din Justiţie arată starea gravă în care s-a ajuns, cu ”judecători care confirmă că sunt timoraţi de procurori”, susţinând că avem un stat în care relaţii oculte de putere au funcţionat şi au pus între paranteze puterea legitimă.
Preşedintele CNAS, Marian Burcea, a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul în care se investighează decontări fictive de la instituţie. Surse judiciare spun că una dintre persoanele vizate de ancheta privind decontări fictive de la CNAS ar fi Sergiu Nicolae Ciobanu, fost consilier la SRI.
DNA face joi percheziţii la sediul Casei Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), au declarat surse judiciare.
Ministerul Justiţiei a publicat pe site proiectul de modificare a legilor justiţiei. Candidaţii la posturile de procuror-şef al PICCJ, DNA şi DIICOT vor susţine un interviu în faţa ministrului Justiţiei, arată una dintre prevederi.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, marţi, solicitat să comenteze criticile DNA privind modificările legilor Justiţiei, propuse de ministrul Tudorel Toader, că legile se dezbat şi se adoptă în Parlament.
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a ajuns, marţi dimineaţă, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a prezenta punctul de vedere al procurorilor anticorupţie referitor la legile justiţiei.