Președintele Klaus Iohannis, la finalul summitului UE: „După discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după 4 zile și 4 nopți am obținut pentru România 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene!”
În cadrul Comisiei REGI din Parlamentul European a avut loc o dezbatere pe marginea modificării Regulamentului privind resursele suplimentare și măsurile de implementare excepționale în temeiul obiectivului privind investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă.
Europarlamentarul susţine că produsele alimentare importate din afara UE trebuie să respecte aceleaşi standarde ca şi cele produse în interiorul Uniunii Europene.
Comisia Europeană a lansat consultarea publică privind politica UE de promovare a produselor agricole și alimentare, a anunţa europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European și membru al Grupului PPE.
Daniel Buda, vicepreşedinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European şi membru PPE, a participat la un schimb de opinii cu Comisarul European pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski privind consecințele COVID-19 asupra sectorului agricol.
Europarlamentarul clujean a participat, în cadrul ședinței Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European (PE), la un schimb de opinii cu Comisarul Janusz Wojciechowski, responsabil de agricultură, privind consecințele COVID-19 asupra sectorului agricol.
Zilele trecute a avut loc ședința coordonatorilor grupurilor politice din Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, organizată prin intermediul mijloacelor online.
Europarlamentarul PNL/PPE Daniel Buda este invitatul jurnalistului Mihai Moga, în emisiunea ZIUA LIVE, luni de la ora 09:00.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda i-a solicitat Comisarului European pentru Agricultură să activeze rezerva pentru situațiile de criză din sectorul agricol pentru a sprijini fermierii să supraviețuiască pe piață și să poată furniza alimente.
Recomandări: