Întâlnirea din Modrogan între Vasile Blaga şi aripa ex-PDL a amplificat tensiunile între foştii pedelişti şi vechii liberali, surse politice spunând pentru MEDIAFAX, că susţinerea lui Ludovic Orban la şefia PNL e tempo
Vasile Blaga, fost co-preşedinte al PNL, susţine că întâlnirea de miercuri cu mai mulţi lideri ai democrat-liberalilor,printre care şi primarul Clujului, Emil Boc, n-a avut nicio ordine de zi şi a fost mai mult o revedere ca "între
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, marţi, sesizarea privind iniţiativa legislativă de modificarea a Legii privind statutul aleşilor locali.
Fostul co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, i-a chemat pe liderii organizaţiilor din aripa ex-PDL la sediul partidului din Modrogan, la o întânire unde vor conveni asupra susţinerii lui Ludovic Orban la şefia formaţiunii.
Un sondaj publicat recentă relevă o prăbușire a PSD în preferințele electoratului din România.
În BPN al PNL de luni câţiva liberali l-au criticat pe Ludovic Orban pentru direcţia în care se îndreaptă partidul, au spus surse politice. În replică, el le-a reproşat că nu vin cu soluţii şi în loc să facă opoziţie la PSD, se ocupă cu subminarea din interior a formaţiunii.
Liderul liberal, Ludovic Orban, a precizat că nu a fost încă stabilit locul desfăşurării evenimentului, care ar putea fi la Alba Iulia sau la Bucureşti.
Jurnalistul a a atacat coaliția PSD-ALDE pentru modificarea Codului Penal, criticând și reprezentanții minorităților, care au asigurat majoritatea.
Proiectul de modificare a Codului Penal a trecut de Camera Deputaților la limită, cu 167 de voturi pentru, minimul necesar fiind de 165.