Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că opţiunea sa la alegerile parlamentare din 6 decembrie este PNL.
PNL ar avea 33% din voturi duminică, arată datele ultimului sondaj IRSOP, iar sociologii constată că, deşi conduce, PNL nu a mai crescut în ultimile săptămâni în preferinţele votanţilor.
Europarlamentarul Daniel Buda transmite că peste 3 miliarde de euro din bani europeni se vor regăsi în finanțarea unor obiective de investiții pentru județul Cluj în următorii ani.
Europarlamentarul PNL a ținut să transmită urări și un mesaj tuturor românilor de 1 decembrie.
Candidatul nr.1 al PNL Cluj la Senat și-a prezentat primele două proiecte pe care le va susține în Parlamentul României.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros a anunțat că majoritatea piețelor sunt în continuare deschise, doar că unele și-au mutat activitatea în spații deschise.
Europarlamentarul este convins că PNL va câștiga alegerile din 6 decembrie și că majoritatea în viitorul Parlament va fi asigurată de liberali, alături de USR și PMP.
Candidatul PNL Cluj la Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie, Sabin Sărmaș și-a prezentat o parte din proiectele cu care vrea să meargă în viitorul Parlament.
Cu o săptămână înainte de alegeri, partidele încearcă să facă "reglajele fine" care să le sporească şansele de câştig.