“Feroviarii” primesc vizita formației conduse de Gică Hagi, în meciul din etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1.
Echipa bucureșteană s-a impus pe propriul teren, scor 1-0, în fața Astrei Giurgiu și s-a apropiat la doar două puncte de “feroviari”.
Tehnicianul “feroviarilor” e precaut înaintea dueului cu formația de la malul mării și consideră că Ianis Hagi va reprezenta principalul pericol pentru echipa sa.
Proaspăt revenit în primul 11 al campioanei, golgheterul George Țucudean s-ar putea despărți de “feroviari” în pauza competițională.
Formația clujeană s-a impus cu 72-64, dar au fost momente în care bucureștenii au dominat partida și s-au distanțat chiar și la 16 puncte pe tabelă.
Într-un meci din care nu au lipsit emoțiile, echipa lui Mihai Silvășan a reușit să se impună în jocul din Sala Polivalentă, scor 72-64.
“Studenții” întâlnesc formația roș-albastră, în prima rundă a play-off-ului Ligii Naționale. În duelul cu steliștii, clujenii vor avea avantajul terenului propriu.
Odată cu apropierea finalului de sezon, șefii din Gruia se gândesc deja din ce în ce mai serios la campania de achiziții din vară.
Principala urmăritoare a “feroviarilor” s-a încurcat pe terenul formaţiei lui Gică Hagi şi a pierdut contactul cu liderul Ligii 1.