În clasamentul realizat de Forbes, Matt Damon îi surclasează pe Tom Cruise şi Brad Pitt.
Articolul în care impresarul Marcel Popescu face dezvăluiri despre modul în care oficialii de la CFR încercau să "îngroape" Universitatea Cluj a fost cel mai citit pe ziuadecj.ro în această săptămână.
Clujul ocupă din nou primul loc din România într-un clasament internaţional în cadrul căruia au fost analizate 20.000 de universităţi din toată lumea.
Universitatea Babeș-Bolyai se numără printre cele patru instituții de învățământ superior din România care figurează într-un clasament mondial al universităților în funcție de disciplinele predate.
Academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB în ultimii patru ani, a acordat un interviu pentru ZIUA de CLUJ, în care a vorbit despre proiectele viitoare ale universităţii dar şi despre mandatul care tocmai se încheie.
Potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză, Clujul se află pe cea de-a treia poziţie în topul judeţelor cu cele mai mari câştiguri medii lunare din 2016, după capitală şi judeţul Ilfov.
Cele două volume scrise de Klaus Iohannis -"Pas cu pas" şi "Primul pas"-, cel mai recent roman semnat de Mircea Cărtărescu - "Solenoid" -, dar şi cartea "Dezastrul de la Cernobîl", de Svetlana Aleksievici, câştigătoare a premiului Nobel pentru literatură, se numără printre cele mai vândute în 2015.
Cluj-Napoca se află pe lista recomandărilor specialiștilor de la CNN, care au creionat un top al destinațiilor turistice perfecte pentru anul ce vine.
Recomandări: