Studenții de la Facultatea de Matematică-Informatică a UBB protestează în fața Auditorium Maximum, unde ministrul Daniel David participă la un eveniment pe tema educației.
Opt universități din România au fost incluse în ediția din acest an a clasamentului internațional al universităților CWUR, iar dintre acestea, doar UBB Cluj e printre primele 1.000.
Cea de-a 29-a ediție a competiției internaționale de studii de caz în economie intitulată „NIBS Worldwide Case Competition” a fost câștigată de o echipă de studenți din cadrul FSEGA.
UBB Cluj în parteneriat cu Terapia – o companie SUN PHARMA anunță inaugurarea Laboratorului de Toxicologie TERAPIA, un proiect educațional inovator, care aduce tehnologia de vârf din industria farmaceutică în mediul academic.
O echipă de cercetători din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a UBB Cluj-Napoca a realizat un Raport de țară privind antreprenoriatul în cadrul unui amplu proiect internațional.
Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că oferă viitorilor studenţi noi specializări la nivel de licenţă şi master pentru anul universitar 2024-2025.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă prima poziție în țară, în U.S. News 2024-2025, cel mai recent clasament american al universităților lumii.
Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost, în anul 2023, una dintre principalele atracții ale Clujului, înregistrând un număr record de vizitatori.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se situează pentru al șaselea an consecutiv în fruntea universităților românești în ceea ce privește sumele atrase din programul pentru mobilități Erasmus.