Cardinalul australian George Pell, şeful Secretariatului pentru Economie de la Vatican, a fost pus sub acuzare pentru multiple abuzuri sexuale în Australia, a anunţat Poliţia din statul Victoria.
Preşedintele american, Donald Trump, i-a făcut o vizită scurtă Înaltului Pontif în prima s-a călătorie peste ocean de la data instalării la Casa Albă.
În 2014, Papa Francisc declara că Dumnezeu nu este "un magician cu o baghetă magică" și că evoluția și teoria Big Bang-ului sunt reale.
Papa Francisc s-a întâlnit, vineri seară, la Vatican, cu liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv cu preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia summitului informal dedicat marcării a 60 de ani de la înfiinţarea comunităţii europene, informează postul Rai News.
Suveranul Pontif se va întâlni cu Klaus Iohannis la Vatican. Preşedintele va participa la reuniunea informală a Consiliului European care marchează 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, a anunţat vineri, într-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială.
Mesaj inedit al Suveranului Pontif la Binecuvântarea de duminică. Papa i-a îndemnat pe credincioşi să poarte Biblia mereu la ei, aşa cum fac cu telefonul mobil, pentru a putea citi oriunde şi oricând mesajele Domnului.
Papa Francisc a făcut aceste declarații în timpul unei întrevederi pe care a avut-o la Vatican cu delegația catolică a Cooperării Conferinței Episcopilor din Franța.
Papa Benedict al XVI-lea are reședința în Grădinile Vaticanului de când a renunțat la pontificat, în februarie 2013.
Numit, în urmă cu aproximativ o lună, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, clujeanul Liviu Zăpârţan, a primit o nouă însărcinare şi demnitate din partea preşedintelui României
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a profesorului clujean Liviu Zăpârţan în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun.