Un TIR s-a răsturnat şi a blocat circulaţia între Buneşti şi Nima, în această dimineaţă.
Două maşini s-au ciocnit şi au intrat noaptea trecută în clădirea Prefecturii Cluj.
Accident grav pe DN1C, al doilea cel mai periculos drum din Cluj. O persoană a murit şi o alta e rănită.
Un accident stupid a avut loc în această după-amiază în localitatea clujeană Valea Groşilor, comuna Vad. Un tânăr de 35 de ani a ajuns la spital.
Un bărbat de 31 de ani și o femeie însărcinată și-au pierdut viața în urma unui teribil accident petrecut pe DN17 în localitatea Ciceu-Mihăiești, la limita dintre județele Cluj și Bistriţa-Năsăud.
Un grav accident de circulaţie a avut loc în această seară, la Podul N, din cartierul Mănăştur.
Centura Vâlcele-Apahida a fost blocată astăzi aproape 4 ore din cauza unui accident de circulaţie. Circulaţia a fost deviată pe strada Bună Ziua, iar acest lucru a încins nervii la maxim şoferilor care aveau drum prin zonă.
Un om a fost rănit în urma impactului dintre un autotren şi un autoturism pe centura Clujului. Camionul care transporta nisip s-a răsturnat pe şosea. Traficul a fost întrerupt.
Un bărbat de 58 de ani a fost călcat aseară pe calea ferată, în apropiere de halta Clujana. A murit pe loc.
Recomandări: