Polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale au depistat un clujean, care conducea un autoturism cu viteza de 226 km /h, pe Autostrada A1.
Autorităţile locale au desfăşurat, marţi, o acţiune de combatere a activităţii de comercializare a legumelor şi fructelor în locuri neautorizate.
În contextul masivelor proteste de stradă din ultimele săptămâni din România, un grup informal din Cluj-Napoca organizează un atelier juridic prin care doreşte să înveţe protestatarii cum să conteste amenzile primite la manifestații publice.
Polițiștii locali au reușit să îi prindă pe tinerii care ar fi vandalizat Crucea de pe Cetățuie, din Cluj-Napoca, în timp ce aceștia încercau o nouă tentativă de a desena pe soclul monumentului.
Maşinile parcate neregulamentar pe raza municipiului Cluj-Napoca vor fi ridicate începând de sătămâna viitoare. Până atunci însă, polițiștii locali vor distribui aproximativ 5.000 de pliante informative.
Poliţiştii locali au aplicat, în ultima săptămână, 732 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 73.200 lei, pentru parcări neregulamentare în centrul Clujului.
Polițiștii locali din Cluj-Napoca au depistat un nou caz de depozitare ilegală de deşeuri în pădurea Făget.
Doi clujeni au fost amendaţi de poliţiştii locali pentru că-şi foloseau garajele de la bloc pe post de debara. De asemenea, le-a fost anulat/reziliat abonamentului sau contractului de închiriere pentru terenul ocupat.
În cursul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto care circula cu 176 km/h pe DN1, între localitățile Turda și Cluj-Napoca.