Stresul la job e considerat acum hărţuire morală, iar amenzile pot să ajungă până la 200.000 de lei.
Polițiștii clujeni au acționat în județ în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră și reducerii numărului de accidente generate de efectuarea depășirilor neregulamentare și depășirea limitei legale de viteză.
Polițiștii implicați în acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate restricțiile în contextul pandemiei au aplicat, sâmbătă, peste 7.000 de sancțiuni contravenţionale la nivelul întregii țări.
Polițiștii clujeni au acționat joi în zonele unde se pot crea aglomerări de persoane, dar și în mijloacele de transport în comun, în vederea respectării măsurilor impuse în starea de alertă.
Guvernul britanic a anunţat vineri că toţi călătorii care sosesc în Anglia, inclusiv cei care locuiesc acolo, vor trebui, începând de săptămâna viitoare, să prezinte un test COVID negativ efectuat în termen de 72 de ore înaintea deplasării, informează AFP.
Polițiștii au acționat la Cluj-Napoca în vederea întăririi gradului de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic şi pentru prevenirea producerii de accidente rutiere.
Echipaje mixte de polițiști și jandarmi au verificat dacă sunt respectate normele legale instituite pe perioada stării de alertă.
Primarul comunei Florești spune că toți cei care și-au aruncat gunoaiele pe malul Someșului în perioada sărbătorilor, vor fi identificați și amendați.
Polițiștii implicați în acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate restricțiile în contextul pandemiei au aplicat, duminică, amenzi de peste 840.000 de lei la nivelul întregii țări.