Garda Forestieră Cluj a aplicat, în luna martie, amenzi de peste 600.000 de lei şi a confiscat lemne în valoare de aproape o jumătate de milion.
Inspectorii ITM au „vizitat” mai mulți angajatori din Cluj în martie și au descoperit peste 400 de persoane care munceau la negru. ITM anunță în următoarea perioadă mai multe controale în sectorul construcțiilor și al activităților agricole.
Un bărbat a fost găsit carbonizat miercuri, după ce a făcut un foc în grădină ca să ardă vegetaţia. Soţia sa a a încercat să îl salveze şi ajuns la spital cu arsuri la mâini.
Pe parcursul zilei de ieri toate detașamentele de pompieri din Cluj au avut echipe în teren deoarece clujenii nu înțeleg că incendierea vegetației este pedepsită de lege și le poate pune viața sau bunurile în pericol.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au controlat mai mulți operatori economici de pe raza comunei Florești și, așa cum era de așteptat, au găsit tot felul de nereguli și au împărțit amenzi usturătoare.
Site-ul dedicat recensământului populaţiei şi locuinţelor s-a blocat, luni dimineață, din cauza suprasolicitării, dar cei care doresc să se autorecenzeze pot accesa direct Platforma de Autorecenzare sau site-ul INS.
Primarul Lucia Magdalena Suciu a făcut un apel duminică la cetățenii comunei Chinteni să nu mai aprindă focul pe suprafața terenurilor arabile, să nu mai ”scape” de deșeuri prin foc și să nu mai blocheze trotuarele nou amenajate în comuna clujeană.
Inspectorii de muncă au verificat, până în prezent, 576 de staţii de distribuţie a carburanţilor, care au un număr de aproape 10.000 de angajați.
Polițiștii clujeni au desfășurat, vineri seara, o acțiune pe raza municipiului Cluj-Napoca și nu numai, pentru depistarea celor care nu respectă normele de circulație pe drumurile publice.
Recomandări: