Elevii care nu susțin examene naționale reîncep de miercuri cursurile. În funcție de incidența cazurilor de COVID-19 din fiecare localitate, școlile vor funcționa după două scenarii.
Medicii de familie vor începe imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen) începând de marţi, 4 mai. La Cluj, doar 64 de medici de familie s-au înscris pentru vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicale.
Coşul de cumpărături are preţuri diferite în funcţie de oraş susţine INS. Produsele luate în calcul sunt cartofii, morcovii, ceapa, laptele, brânza şi ouăle. Preţul mediu al coşului de cumpărături în Bucureşti este 53
Un preot nevăzător împarte Lumină, de 11 ani ani, credincioşilor care vin la slujba de Înviere. Părintele George Trăilescu nu ştie cum arată ziua sau cum luminează stelele noaptea. Lumina o are în suflet, iar credinţa l-a ajutat să depăşească problemele cotidiene.
4.376 de clujeni au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, 8 persoane au fost confirmate Covid-19 în județul Cluj.
Mii de credincioși au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Ei au primit Sfânta Lumină și au înconjurat Catedrala.
Județul Cluj începe luna mai pe primul loc între județe la numărul cazurilor de COVID-19 nou depistate.
Poliţiştii au sancţionat zeci de şoferi, miercuri și joi, pentru încălcări ale legislaţiei rutiere pe drumurile din Cluj.