Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al LPF, spune că CFR este singura echipă care are şanse reale în Europa, însă Dan Petrescu trebuie să se impună mai mult în faţa jucătorilor.
Primăria Cluj-Napoca demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în valoare de 500 de lei.
Cinci aeroporturi regionale din România vor beneficia de o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei Covid-19. Peste 8,5 milioane de lei vor reveni Aeroportului din Cluj.
Lucrările de asfaltare pe drumul preluat de Consiliul Judetean Cluj, de la Sălicea spre Micesti, au fost finalizate și urmează să se realizeze marcajele rutiere.
Păpuși gigant, aeronava cu baloane, teatru pe roți, spectacole și concerte vor lua în stăpânire centrul Clujului între 11 și 13 septembrie, când este programată cea de-a patra ediție a Festivalului stradal WonderPuck.
A fost semnat contractul cu firma câștigătoare a licitației pentru proiectul de modernizare și reabilitare a Secțiilor Clinice Ortopedie-Traumatologie I-II de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj.
Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă în următoarele trei zile, în 35 de judeţe, printre care și Cluj.
Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în anumite condiții. În ceea ce privește Clujul, primarul Emil Boc a spus la ZIUA LIVE că "ne încadrăm fără probleme".
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi Hotărârea numărul 43 care prevede redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor.