Românii cu vârste de peste 16 ani sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte participarea la un eveniment cultural sau sportiv, în anul 2015, potrivit unui raport Eurostat publicat marţi.
Câștigător al celui mai popular festival culturalo-socialo-artistic, Cluj Never Sleeps va avea loc în data de 17 spre 18 iunie.
Filme comerciale, animații, documentare, festivaluri de film, teatru, teatru de păpuși, conferințe, dans, poezie, evenimente studențești, planetariu mobil, dar și serbări ale grădinițelor din cartier.
Sebastian Spanache Trio, cea mai titrată trupă a jazzului românesc, își lansează la Cluj noul album.
Diesel Club îşi redeschide porţile vineri seara şi găzduieşte petrecerea "Inoubliable" marca Chouette, arată sursele ZIUA de CLUJ. Localul simbol a vieţii de noapte din Cluj-Napoca îşi va continua activitatea în spaţiul în care a funcţionat în ultimii 20 de ani cel puţin până în 2019.
Potrivit unui raport Eurostat publicat miercuri, România înregistrează cel mai scăzut număr de angajaţi în domeniile culturale din statele Uniunii Europene (UE), având o cotă de patru ori mai mică decât Luxemburgul, care se află la polul opus.
Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj, prin doamna preşedinte Irina Petraş, a înaintat Primăriei o propunere de a realiza o statuie a poetului Lucian Blaga, în alt stil faţă de cele existente: citind cu Blaga pe o bancă.
Consiliul Judeţean Cluj va acorda, în 2017, finanţări nerambursabile după un nou regulament, aflat în prezent în dezbatere publică. Asta după ce, Curtea de Conturi a identificat plăţi ilegale efectuate în 2015.
Municipalitatea clujeană oferă şi în 2017 finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte și activităţi culturale nonprofit de interes general.