Autoritățile au emis sâmbătă, 3 septembrie, un nou buletin informativ privind evoluția pandemiei de coronavirus în România.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.403 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID-19), cu 1.315 mai puține față de ziua anterioară. 65 de cazuri noi au fost depistate în judeţul Cluj.
Un număr de 2.771 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 210 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii, conform Agerpres.
România a trecut de 3,2 milioane de cazuri de COVID-19, depistate de la debutul pandemiei.
Județul Cluj se află marți pe locul doi pe țară la numărul cazurilor noi de COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore.
Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile noi de infectare și decesele provocate de COVID-19.
Bilanţul oferit luni de generalul Valeriy Zaluzhnyi, șeful forțelor armate ucrainene, pare să fie primul furnizat de către conducerea militară, de la invazia Rusiei din 24 februarie. Este vorba de aproape 9.000 de militari ucraineni care au fost ucişi în războiul din țara vecină.
Peste 2.500 de noi cazuri de COVID au fost depistate, în România, în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, în România au murit 7 persoane infectate cu noul coronavirus.