Primarul municipiului Cluj-Napoca a ajuns la scurt timp în zona incendiului din cartierul Mărăști.
Ministerul Afacerilor Externe a respins afirmaţiile exprimate de preşedintele Rusiei în discursul susţinut cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, "care induc în mod fals" ideea că România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucra
Apar noi detalii despre cauza morții lui Victor Socaciu. Artistul nu a murit din cauza COVID-19, ci o bacterie a fost cea care i-a pus capăt zilelor.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, îi transmite președintelui formațiunii, Ludovic Orban, că ar trebui să renunțe la șefia partidului.
CFR Cluj a învins în deplasare pe CS Universitatea Craiova. Scorul a fost de 3-1 iar merciul este considerat cel mai tare din runda 8 al play-off-ului Ligii 1.
Antrenorul CFR-ului, Edi Iordănescu, a tras primele concluzii după înfrângerea usturătoare a „feroviarilor”, contra celor de la FCSB.
Războiul dintre CFR Cluj şi FCSB a început înainte ca echipele să ajungă pe teren. Este vorba de un război al declaraţiilor între antrenorul din Gruia Edi Iordănescu şi patronul FCSB, Gigi Becali.
Medicul de familie fusese invitat la o dezbatere online în cadrul programului „Școala Altfel”.
Anca Cârcu este acuzată într-un dosar de proxenetism, la nivel internațional. Deși a apărut informația că ar fi arestată, acest lucru nu este adevărat.
Recomandări: