În cazul în care elevii vin îmbrăcați indecent şi necorespunzător, cadrele didactice pot să nu-i primească la ore.
Ieșirea Universității „Babeș-Bolyai” și a universităților din România din ierarhia convenabilă a universităților, de la Shanghai, în 2023 și 2024 – ar trebui să pună, într-adevăr, pe gânduri, transmite Andrei Marga.
Pe lângă cele 45 de milioane de euro venite din partea Uniunii Europene pentru modernizarea clădirilor școlare, primăria contribuie cu încă 45 de milioane de euro, totalizând astfel peste 90 de milioane de euro pentru educație.
Tetarom SA se numără printre cei care care susțin echipa de robotică PHOENIX care se va deplasa în Statele Unite, la concursul de robotică „CHICAGO ROBOTICS INVITATIONAL”.
Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Prof. dr. ing. Vasile Țopa, alături de Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, au semnat contractul de finanțare pentru modernizarea cantinei situate pe strada Observatorului nr. 32.
Probele scrise la examenul de Bac 2024 încep luni, 1 iulie, cu proba la Limba și literatura română.
Candidatul PSD Cluj la alegerile europarlamentare, Vasile Dîncu, a criticat, joi, în cadrul unei dezbateri pe tema învățământului și a provocărilor acestui domeniu, sistemul educațional românesc.
Candidatul PSD Cluj pentru un nou mandat de consilier județean, Horea Chirteș, a atras atenția, la ZIUA LIVE, că administrațiile locale din mediul rural ar trebui să acorde o mai mare atenție domeniilor educației și sănătății.
Candidatul PSD Cluj la funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, Aurelia Cristea, spune că angajamentul său în fața clujenilor este de fapt, un manifest pentru un oraș female-friendly.