Antrenorul în vârstă de 44 de ani a reflectat asupra perioadei petrecute pe banca tehnică a echipei clujene.
Fostul tehnician al Universității Cluj a fost aproape de a prelua o nouă echipă, chiar după despărțirea de "studenți".
Emil Boc a ținut să-i mulțumească fostului antrenor al „studenților” Erik Lincar, cel care a readus clubul clujean pe prima scenă a fotbalului românesc după 7 ani de zile.
Cea mai mare performanță reușită de antrenor este promovarea echipei clujene în Superligă, în urma barajului cu Dinamo.
Deși părea că va continua pe banca "Șepcilor roșii", tehnicianul a decis să se despartă de echipa clujeană.
Aproape să fie dat afară după 4 înfrângeri consecutive, antrenorul “Șepcilor roșii” a primit girul lui Emil Boc și rămâne pe bancă. Primarul a fost ieri în vestiar, înainte se antrenament, ca să îl
Universitatea Cluj a suferit un nou eșec în Superligă, al patrulea consecutiv pentru "Șepcile roșii".
Antrenorul Erik Lincar s-a bazat tot pe jucătorii cu care a reușit promovarea, cu două excepții: Chipciu și Bălan.
Recomandări: