România primește câștig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări și evită plata unor despăgubiri de aproximativ 330 milioane de euro.
Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care nu mai produce nimic de un deceniu şi se află în faliment, este scoasă la licitaţie publică, preţul de pornire fiind de 1.685.000 de euro, potrivit unor anun
Numărul companiilor din România care au intrat în faliment a crescut cu 0,5% în T2 din 2023 faţă de trimestrul anterior, anunţă Ziarul Financiar.
CFR Cluj a făcut o serie de mutări vara aceasta, care au surprins şi au schimbat din temelii structura echipei. Însă mutările de milioane de euro ale finanţatorului din Gruia vor ajuta fosta campioană să evite falimentul.
Ca să clarificam din capul locului, să vorbesc eu despre listarea Hidroelectrica este ca şi cum un broker la bursa ar vorbi despre mecanismul de acţiune al combinaţiei fixe ivacaftor + tezacaftor + elexacaftor.
Cu peste 100 de ani de activitate, Fabrica de pantofi Clujana, o emblemă a orașului de pe Someș și a României în acest domeniu, și-a sistat activitatea de producție și a intrat, oficial, în faliment la sfârșitul anului trecut.
Clujul se află în topul firmelor insolvente din România după primul trimestru din 2023. Județul ocupă poziția a treia. La nivel național, peste 1.600 de firme au intrat în insolvență după prima parte a anului.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, ca neîntemeiată, cererea Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare SA de suspendare a deciziei ASF.
CITR Filiala Cluj, în calitate de lichidator judiciar, va gestiona licitația de vânzare a fabricii falimentare Dan Steel Group Beclean. Compania producătoare de sârmă a acumulat datorii de peste 35 de milioane de euro.
Recomandări: