Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă acordarea, pentru anul 2016, de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale, pentru proiectele structurilor sportive şi pentru cultele religioase din municipiu.
PEDITEL 1791, primul call-center de urgenţe şi sfaturi medicale pediatrice din România, care funcţionează la Cluj-Napoca din 2014, are nevoie de finanţare pentru a îşi continua activitatea.
Emil Boc va fi interogat joi dimineaţă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti, într-un dosar care o vizează pe Elena Udrea. Boc va răspunde la întrebările procurorilor legate de finanţarea PDL, contractele "băieţilor deştepţi" din energie şi afacerile Elenei Udrea.
Printre proiectele care vor fi dezbătute de consilierii judeţeni în cadrul şedinţei ordinare de vineri se află şi rectificarea bugetului general al judeţului Cluj pe anul 2015. Mai multor unităţi medicale le va fi suplimentată finanţarea.
Compania de Apă Someş (CASSA) a reuşit să atragă până în prezent de la Uniunea Europeană 300 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru derularea a patru proiecte majore de investiţii, susţine conducerea societăţii.
Nemulţumit de finanţarea ediţiei de debut a festivalului Untold de la bugetul local, un clujean cere primăriei organizarea unei dezbateri publice pe tema alocării de fonduri pentru ediţia de anul viitor.
România va cere în mod oficial FMI, în acest an, încheierea unui nou acord de împrumut, iar negocierile se vor concentra pe implementarea de reforme structurale şi nu pe deficitul bugetar, a declarat marţi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, transmite Reuters.
Elevii de liceu pot câştiga finanţări de până la 10.000 de euro pentru şcolile lor, dacă urmează un curs online gratuit de educaţie financiară şi e-commerce, în cadrul competiţiei naţionale "Bani pentru şcoala ta".