Cercetătorii israelieni au descoperit că un medicament pentru cancerul de sân şi cel ovarian este de asemenea eficient în tratarea cancerului pancreatic metastatic, a anunţat Centrul Medical Sheba (SMC) din Israel.
Reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, cu piesa "Arcade", a câştigat finala concursului Eurovision 2019.
Gabriel Tamaş (35 de ani) a fost prins conducând cu 205 km/h în Israel, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un număr de 12 melodii s-au calificat în finala Eurovision România 2019. Între artişti se numără şi un absolvent al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.
Moshe B. Itzhaki, Paul Farkaș și Noa Levin Harif sunt invitați de onoare la Festivalul Internațional de Carte Transilvania, eveniment ce va avea loc în perioada 2-7 octombrie 2018, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Spectacolul „Strada cu îngeri”, în regia lui Decebal Marin se va juca în 28 și 29 iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de Păpuşi din Holon, oraș situat în Israel, la sud de Tel Aviv.
Turiştii români sunt tot mai interesaţi să viziteze Israelul, agenţiile de turism estimând pentru acest an o dublare a numărului vizitatorilor în Ţara Sfântă.
Poliţiştii de frontieră clujeni au descoperit ascunse în căptuşeala bagajelor de mână ale unor cetăţeni din Republica Moldova, cinci paşapoarte biometrice româneşti falsificate, ce urmau a fi folosite în străinătate.
Liberalli au depus astăzi o plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncila, printre acuzații numărându-se și cea de "înaltă trădare" și ”uzurpare de funcții”.