Liderul UDMR a atacat justiţia, acuzând încercări de intimidare la adresa reprezentanţilor partidului în administraţia locală. Kelemen Hunor susţine că dosarul viceprimarului de Cluj, Anna Horvath, acuzat de DNA de trafic de influenţă, se încadrează în această categorie.
Moțiunea simplă pe justiție depusă de PSD la Camera Deputaților a fost adoptată, marți, de plen cu 155 voturi "pentru".
Președintele PSD, Liviu Dragnea, este optimist în privința adoptării moțiunii simple pe justiție în Camera Deputaților, dar a subliniat că din acest demers cel mai important este faptul că subiectul a fost adus în fața opiniei publice.
Rareş Bogdan analizează implicaţiile politice ale răsturnării de situaţie în cazul dosarului penal al Liei Olguţa Vasilescu, după ce Tribunalul București a declarat mai multe probe strânse de procurorii DNA.
Datele Eurobarometrului Comisiei Europene arată că 35 % dintre români au în prezent încredere în justiţie şi sistemul judiciar, cu 13 procente mai puţin faţă de anul 2015, scăderea fiind cea mai mare înregistrată de o instituţie europeană într-un timp atât de scurt.
Clotilde Armand (USB) o acuză pe Alina Gorghiu de duplicitate şi spune că PNL este printre principalii responsabili pentru nerecuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie, în condiţiile în care şefii ANAF au fost numiţi fie de PNL, fie de fostul PDL.
Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe parlamentarii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, alături de fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, aceştia fiind acuzaţi, împreună cu alte persoane, de mai multe infracţiuni de corupţie.
Declarația ministrului Justiției Raluca Prună, potrivit căreia, prin modificarea legii de exercitare a profesiei, avocaţii vor dobândi "imunitate absolută", a stârnit reacții dure din partea organizațiilor profesionale.
Inspectorii Curţii de Conturi Cluj au constatat mai multe nereguli la instituţiile din administraţia publică locală verificate, printre care şi la Consiliul Judeţean Cluj.