Articolul conţine imagini ce vă pot afecta emoţional.
Momentul venirii pe lume a unui copil este extrem de important, iar modul în care acesta se produce este deopotrivă determinat de mamă şi de medic.
Simona Halep, numărul doi mondial, a efectuat vineri seară primul antrenament, de probă, după tratamentul care i-a fost aplicat de medicul Ştefan Irimia pentru accidentarea de la Australian Open.
Medicul Ştefan Irimia, care a consultat-o pe tenismena Simona Halep, miercuri, la Cluj, a declarat că starea acesteia nu este foarte gravă, însă dacă ar juca în meciul din Cupa Federaţiei cu echipa Canadei accidentarea sportivei s-ar putea agrava.
Medicul Mihai Lucan, fiul său, Valerian Lucan, şi directorul administrativ în cadrul Institutului Clinic de Urologie Cluj-Napoca, Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, vor fi cecetaţi sub control judiciar.
Un chirurg de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara a postat pe o reţea de socializare o fotografie cu mâna sa dreaptă, după 12 ore de operaţii la termperaturi de peste 30 de grade, într-o sală în care clima nu s-a schimbat de 20 de ani. Imaginea a fost distribuită de sute de internauţi.
Medicul Florin Chirculescu de la Spitalul Universitar din Capitală transmite, într-un mesaj pe Facebook, că doctorii de la unitatea medicală se gândesc să intre în grevă, susţinând că "sistemul sanitar este în colaps iar promisiunile guvernului sunt vorbe goale."
Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, susține că situația este critică în România, întrucât numărul medicilor oncologi raportat la numărul de pacienți diagnosticați cu cancer este foarte mic.
Omul de afaceri Vasile Turcu, fost acţionar la FC Dinamo, a fost dus în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde medicii încearcă să îl resusciteze, surse din Poliţie declarând că acesta ar fi încercat să se sinucidă.
Recomandări: