Performanţa şi notorietatea le-ar putea aduce medicilor bani în plus în buzunare. Ei îşi vor putea negocia salariile în funcţie de rezultatele profesionale. Evaluarea se va face de către un comitet format din specialişti în domeniul sanitar. Medicii cred că acest lucru va da naştere la concurenţă şi, implicit, la progres.
Medicii reumatologi din România se întrunesc la Cluj, unde are loc săptămâna viitoare un simpozion naţional de formare profesională, plătit din bani europeni.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, susţine că organizaţia solicită creşterea veniturilor medicilor, iar dacă Guvernul nu ia în discuţie acest subiect până în luna septembrie s-ar putea afla în faţa unei demisii în bloc a acestora.
Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, afirmă, referitor la introducerea reţetelor electronice, că Ministerul Sănătăţii "a primit bomba în mână", ministrul Vasile Cepoi arătând că se face o analiză, iar dacă riscurile sunt reale nu se va implementa întrucât sistemul nu va funcţiona.
Prescripţiile electronice intră în vigoare peste o lună, în 1 iulie, anunţă astăzi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Cluj.