O femeie din Oneşti spune că a învins cancerul datorită credinţei. Ea vine an de an la Mănăstirea Nicula, pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Maria.
Tinerii, cu vârsta minimă de 14 ani, pot participa sâmbătă, 5 aprilie, la un pelerinaj pe jos din localitatea Iclod până la mănăstirea Nicula. Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) Cluj-Napoca şi Grupul parohial de tineret "Adormirea Maicii Domnului".
70.000 de credincioşi au trecut ieri pragul Mănăstirii Nicula, ca să-şi spună păsurile Maicii Domnului. Unii au venit pe jos de la peste 100 de kilometri, în schimb, alţii au ajuns la Nicula tocmai din India.
Familia şi duhovnicii trebuie să-i înveţe pe tineri importanţa familiei. De asemenea, lucrurile materiale nu trebuie să bulverseze liniştea din sânul familiei, a spus la Realitatea TV Cluj, părintele Samuel Cristea, duhovnicul Mânăstirii Sf. Elisabeta din Cluj-Napoca.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, le-a spus azi celor aproximativ 70.000 de persoane care asistă la slujba de la Mănăstirea Nicula că familia este celula de temelie a societăţii şi are un rol esenţial, spunând că i se rupe sufletul pentru că numărul divorţurilor s-a triplat.
Slujba de la Nicula s-a încheiat în urmă cu puţine momente, iar credincioşii se înghesuie şi se îmbrâncesc la sarmale.
Un număr de 80 de urgenţe tratate de medici la Nicula până la această oră, în doar 12 ore.
Un număr de 60.000 de credincioşi se roagă la Mănăstirea Nicula Sfintei Fecioare Maria.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a declarat la REALITATEA TV, în cadrul emisiunii Jocuri de putere, că foarte mulţi dintre credincioşii care au sărutat icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, de la Mănăstirea Nicula, au scăpat de probleme.